Terapia "Rose"

Terapia “Rose”, are la bază cei peste 40 de ani pe care i-am consacrat studiului, cercetării şi practicii din domeniul diverselor metode ale medicinii complementare şi alternative. Am abordat înspecial domenii de mare importanţă, ca: fitoterapia, aromaterapia, apiterapia, homeopatia, dietoterapia, terapiile manuale, care mi-au permis dezvoltarea unui model de terapie naturistă proprie şi o viziune specifică asupra stării de sănătate şi boală.Am convingerea că informaţia din domeniul sănătăţii joacă un rol important în lupta noastră permanentă împotriva bolilor. Cred că informarea corectă a oamenilor, indiferent de vărstă , de starea lor sociala şi de educaţia lor, este un factor decisiv în profilaxia numeroaselor maladii, care macină societatea modernă. Marea majoritate a bolilor civilizaţiei  secolului nostru, cum sunt: bolile cardiovasculare, diversele forme de cancer, diabetul, obezitatea, boala Alzheimer, ş.a., ar putea fi prevenite în mod eficient dacă am acorda mai multă atenţie educaţiei sanitare. Astfel , ar putea fi reduse semnificativ mortalitatea provocată de aceste maladii iar calitatea vieţii multor pacienţi ar fi ameliorată.


Comentarii